Odată cu instalarea iernii pe creste, crește numărul apelurilor la Dispeceratul Național Salvamont. În ultimele 24 de ore, s-au primit 17 apeluri prin care se solicita intervenția de urgență a salvamontiștilor, astfel:
☎ 5 apeluri pentru Salvamont Maramureș,
☎ 3 apeluri pentru Salvamont Mureș,
☎ 2 apeluri pentru Salvamont Dâmbovița,
☎ 1 apel pentru Salvamont Prahova,
☎ 1 apel pentru Salvamont Municipiul Brașov,
☎ 1 apel pentru Salvamont Bihor,
☎ 1 apel pentru Salvamont Sibiu,
☎ 1 apel pentru Salvamont Cluj,
☎ 1 apel pentru Județul Vaslui,
☎ 1 apel pentru Județul Buzău.
În cazul acestor intervenții au fost salvate 25 de persoane. Dintre acestea, 5 au fost predate Serviciului de Ambulanță sau SMURD pentru transport la spital.
S-au primit și 28 de apeluri prin care se solicitau sfaturi și informații despre diferite trasee turistice din zona montană, informează Dispeceratul Național Salvamont.
AUTOR: F.S.