You are currently viewing CSM Târgoviște, duel cu CS Universitatea Cluj-Napoca în Turul 2 al Cupei României

CSM Târgoviște, duel cu CS Universitatea Cluj-Napoca în Turul 2 al Cupei României

CSM Târgoviște va disputa un nou meci în Cupa României la baschet feminin. Vineri seara, de la 18.00, pe teren propriu (Sala „Ioan Valerian), dâmbovițencele vor înfrunta pe CS Universitatea Cluj-Napoca, în primul duel programat în Turul 2 al competiției KO. În partida cu gruparea din Ardeal, CSM vizează victoria pentru a lua opțiune serioasă de calificare în Final Four-ul Cupei României.

„Va fi un duel pe care îl vom juca acasă, în fața suporterilor noștri, în Sala „Ioan Valerian” și ne dorim să continuăm parcursul bun de până acum în această competiție. Va fi un test important pentru echipă, care a muncit intens în această perioadă, și suntem hotărâți să facem totul pentru a ne impune. Cu sprijinul publicului, suntem siguri că vom avea energia necesară pentru a face un joc solid și să obținem rezultatul dorit.

Intrarea este liberă, așa că vă așteptăm în număr cât mai mare să fiți alături de noi și să ne încurajați de pe marginea terenului! Susținerea voastră contează enorm și ne oferă acel plus de încredere în momentele decisive”, se transmite pe pagina de Facebook a clubului târgoviștean.

Al doilea meci dintre cele două formații este programat pe 4 decembrie, la Cluj. În Turul I, CSM Târgoviște a eliminat-o pe Agronomia București.

M.I.