Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, și-a început ziua de 1 Decembrie, cu un exercițiu democratic. A mers la vot, alături de echipa sa, pentru viitorul proeuropean de care România are nevoie și pentru continuarea investițiilor din județ. Reprezentantul administrației județene a declarat că a votat „cu gândul la copiii noştri care merită să aibă speranţa unui viitor fără teamă sau nelinişte”.
„Am votat astăzi, de Ziua Naţională, cu gândul la România, la Dâmboviţa!
Este ziua în care trebuie să ne gândim, în acelaşi timp, la trecut şi viitor. Să reflectăm la momentele încărcate de istorie şi să privim cu încredere şi credinţă spre anii ce vin.
Şi tocmai de aceea, cred cu tărie că este momentul să dăm dovadă de responsabilitate şi să demonstrăm că iubim Dâmboviţa! Să dăm un vot raţional pentru a continua tot ceea ce a început bun în judeţ.
Astăzi, am votat cu gândul la copiii noştri care merită să aibă speranţa unui viitor fără teamă sau nelinişte.
Să nu ne lăsăm amăgiţi de promisiuni fără fundament şi să alegem dezvoltarea şi stabilitatea. Să mergem împreună pe acelaşi drum, un drum pe care îl cunoaştem şi pe care, indiferent de obstacole, ne este şi ne va fi bine!”, a transmis Corneliu Ștefan, la ieșirea de la vot.
AUTOR: F.S.