You are currently viewing Conducerea Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități în război cu primăria Aninoasa, căreia nu vrea să-i plătească taxele

Conducerea Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități în război cu primăria Aninoasa, căreia nu vrea să-i plătească taxele

Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități deține restaurantul de la Mănăstirea Dealu, cunoscut ca fostul Karoline, acolo unde organizează petreceri de sărbători, la care participanții plătesc, ca la orice alt local. Cu toate acestea se dorește ca locația să rămână neplătitoare de taxe către bugetul local al primăriei Aninoasa, de care aparține. Edilul încearcă să rezolve această situație pe cale legală, spunând că nu dorește să-i nedreptățească pe ceilalți cetățeni ai comunei care-și plătesc obligațiile fiscale. De aici până la război și scandări jignitoare din partea reprezentanților AMVVD se pare că n-a fost decât un pas.

Dragi locuitori ai comunei Aninoasa, am nevoie de opinia dumneavoastră!
Prin încrederea pe care mi-ați oferit-o pentru al doilea mandat de primar, mi-ați stabilit misiunea de a apăra interesele fiecăruia dintre dumneavoatră și de a continua dezvoltarea comunității noastre. Îmi asum această misiune cu respect pentru lege și pentru toți cetățenii care contribuie responsabil prin taxele și impozitele locale.
Din păcate, conducerea Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități (AMVVD), care este și proprietara unui restaurant în zona Mănăstirea Dealu, unde organizează petreceri și evenimente private, încearcă să evite legea și plata unor taxe stabilite de Codul Fiscal și aprobate în Consiliul Local Aninoasa.
În timp ce fiecare dintre dumneavoastră plătiți aceste taxe și impozite cu responsabilitate, AMVVD recurge la presiuni, mitinguri, amenințări și injurii la adresa mea și la adresa comunității noastre, asta după ce au pierdut un prim proces în instanță.
Vă asigur că administrația locală nu va ceda acestui tip de practici. Nimeni nu este mai presus de lege! A trecut vremea „prieteniilor cu interes” pentru unii și a regulilor stricte pentru oamenii obișnuiți și societățile sau organizațiile corecte.
Dezvoltarea comunei noastre nu se face prin privilegii, ci prin contribuția fiecăruia.
Am fost și voi rămâne un garant al legalității și al interesului public. Toate realizările din Aninoasa sunt ale dumneavoastră, ale celor care contribuiți responsabil la bunăstarea comunității noastre”, scrie pe pagina sa de socializare primarul comunei Aninoasa, Vlăduț Niculae.

AUTOR: F.S.