La data de 4 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au desfășurat 4 acțiuni în sistem integrat, continuând misiunile pentru creșterea gradului de siguranță pe drumurile publice, prevenirea faptelor antisociale și asigurarea unui climat de ordine publică.
Polițiștii au fost prezenți pe sectoarele de drum intens circulate pentru a asigura fluența traficului rutier, precum și în zonele de interes, fiind organizate 10 filtre pe raza întregului județ.
În cadrul misiunilor desfășurate, au fost legitimate peste 300 de persoane, controlate peste 200 de autovehicule și testați 68 de șoferi pentru depistarea consumului de alcool sau substanțe psihoactive.
Pentru neregulile descoperite, polițiștii au aplicat 183 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 51.446 de lei, dintre care 154 au fost aplicate pentru nerespectarea regulilor de circulație pe drumurile publice, iar 29 pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.
De asemenea, polițiștii au reținut 11 permise de conducere și au retras 6 certificate de înmatriculare.
IPJ DÂMBOVIȚA














