Calificare spectaculoasă pentru CSM Târgoviște în sferturile de finală ale Challenge Cup la volei feminin. În această seară, pe teren propriu, formația dâmbovițeană a fost din nou la înălțime și a obținut un nou succes în fața grupării slovene Gen-I Volley Nova Gorica. În manșa retur a duelului din optimile de finală, CSM Târgoviște și-a depășit adversara cu 3-0 (25-21, 25-21, 25-15). În meciul tur, deținătoarea Cupei României a trecut de formația din Slovenia cu 3-2.
Riley Morgan Wagoner a fost cea mai bună jucătoare a gazdelor, cu 18 puncte, în timp ce Maria Priscilla Schlegel Mosegui a contribuit cu 11 puncte. Nevena Vukcevic, cu 16 puncte, s-a remarcat din rândul formației slovene.
În faza sferturilor de finală, CSM Târgoviște va înfrunta învingătoarea dintre SC Postdam (Germania) și Volley Duedingen (Elveția). Disputa retur dintre cele două formații va avea loc joi seara. În primul joc dintre cele două echipe s-a impus Postdam cu 3-0.
M.I.














