Pregătirile sunt în toi, la Școala din Viișoara. Elevii, împreună cu cadrele didactice și cu sprijinul administrației locale, pregătesc o nouă ediție a unui eveniment devenit deja tradiție. Este vorba despre Târgul de Crăciun, în cadrul căruia copiii vor scoate la vânzare dulciuri apetisante și ornamente realizate chiar de ei. Acțiunea va avea loc pe 19 decembrie, de la ora 14.00, pe terenul de sport al Școlii Viișoara.
„Și în acest an vă aștept ca să-i susținem din nou pe frumoșii și cuminții noștri copilași care vor organiza o nouă ediție a Târgului de Crăciun! S-au pregătit cu ornamente de Crăciun realizate chiar de ei, dar și cu dulciuri care să ne introducă în magia sărbătorilor! Vă aștept să le fim alături!”, transmite primarul comunei Ulmi, Bogdan Tița.
AUTOR: F.S.