You are currently viewing Chindia Târgoviște a cedat pe final de joc cu FK Csikszereda Miercurea Ciuc, liderul Ligii 2

Chindia Târgoviște a cedat pe final de joc cu FK Csikszereda Miercurea Ciuc, liderul Ligii 2

  • Post category:ACTUAL

Înfrângere pentru Chindia Târgoviște la ultimul meci din acest an. Pe teren propriu, formația dâmbovițeană a cedat greu, pe final de de joc, 2-3, cu FK Csikszereda Miercurea Ciuc, liderul Ligii 2.

În disputa ce a contat pentru etapa a 17-a, târgoviștenii au deschis scorul, în minutul 25, prin Iulian Roșu, printr-o deviere la colțul scurt. După deschiderea scorului, oaspeții s-au avântat și mai mult la poarta lui Contra, iar cu patru minute înainte de pauză au restabilit egalitatea, prin Anderson Ceara.

În actul secund, disputa a fost și mai spectaculoasă, cu mult mai multe goluri decât în primul mitan. În minutul 66, Ervin Bakoș a adus liderul campionatului în avantaj, după ce a marcat cu latul lângă bară. Chindia nu s-a lăsat nici ea mai prejos, și șase minute mai târziu a restabilit echilibrul pe tabelă, prin reușita lui Sergej Grubac.

Aproape de ultimul fluier al arbitrului, în minutele de prelungire (90+6), apărarea târgovișteană cedează din nou și brazilianul Anderson Ceara l-a bătut din nou pe Contra, realizând „dubla”, dar și scorul final al disputei: 3-2.

Cu 16 puncte acumulate, Chindia va încheia anul pe locul 14 în ierarhia ligii secunde. În primul joc de anul viitor, târgoviștenii vor înfrunta, în deplasare, pe CSM Slatina.

M.i.