Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare meteorologică Cod portocaliu de viscol puternic, la altitudini de peste 1.600 m în Carpaţii Orientali şi Meridionali, valabilă luni şi marţi. În plus, zone din 26 judeţe se vor afla, duminică, sub o atenţionare Cod galben de intensificări ale vântului, în cea mai mare parte a Olteniei, sud-vestul Munteniei, sud-vestul şi sudul Transilvaniei.
Zone din 26 judeţe se vor afla, duminică, sub o atenţionare Cod galben de intensificări ale vântului, în cea mai mare parte a Olteniei, sud-vestul Munteniei, sud-vestul şi sudul Transilvaniei.
Astfel, conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), până la ora 21:00, în cea mai mare parte a Olteniei, sud-vestul Munteniei, precum şi în sud-vestul şi sudul Transilvaniei, vântul va avea intensificări cu viteze la rafală de 50 – 60 km/h.
Temporar vântul va avea intensificări şi în restul Olteniei, în Muntenia, Moldova şi Dobrogea, dar pe suprafeţe mai mici şi cu rafale de 40 – 50 km/h.
De asemenea, din 15 decembrie, ora 10:00, până în 16 decembrie, ora 10:00, la munte vântul va avea intensificări cu viteze la rafală de 50 – 70 km/h, iar la altitudini de peste 1.500 m, de 75 – 95 km/h şi vor fi perioade cu viscol.
Judeţele vizate de atenţionarea Cod galben sunt: Maramureş, Bistriţa Năsăud, Suceava, Neamţ, Mureş, Harghita, Covasna, Bacău, Vrancea, Bihor, Cluj, Alba, Hunedoara, Sibiu, Braşov, Caraş Severin, Mehedinţi, Gorj, Dolj, Olt, Teleorman, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova şi Buzău.
În intervalul 16 decembrie, ora 10:00 – 17 decembrie, ora 21:00, în Carpaţii Orientali şi Meridionali, la altitudini de peste 1.600 m, vântul va sufla tare cu rafale de 90 – 120 km/h, viscolind puternic zăpada depusă în zilele precedente şi determinând scăderea vizibilităţii.
De asemenea, în intervalul 16 decembrie, ora 10:00 – 17 decembrie, ora 21:00 este în vigoare un Cod galben de intensificări ale vântului, viscol şi polei în zona de munte.
Luni şi marţi, la munte, vântul va avea intensificări cu viteze la rafală de 60 – 90 km/h. Vor fi precipitaţii mixte ce vor favoriza depuneri de polei, iar la altitudini de peste 1.600 m vor predomina ninsorile şi va fi viscol.
În plus, în acelaşi interval, în Dobrogea, în jumătatea de nord a Moldovei şi Crişanei, în cea mai mare parte a Munteniei, precum şi în vestul şi sudul Olteniei şi al Transilvaniei, vântul va avea intensificări cu viteze la rafală, în general, de 50 – 60 km/h.
Temporar vântul va avea intensificări şi în restul teritoriului, dar pe suprafeţe şi cu viteze mai mici (rafale de 40 – 50 km/h).
Editor: IFA