Două femei au murit, iar un bărbat a suferit arsuri pe 50% din suprafaţa corpului, după explozia unui boiler, într-o casă din judeţul Prahova.
„Explozie boiler în comuna Valea Doftanei, satul Teşila. Situaţia este gestionată cu următoarele forţe şi mijloace: 18 cadre cu o autospecială de stingere, o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de primă intervenţie şi comandă, un container multirisc, o ambulanţă SMURD şi ambulanţa SMURD de terapie intensivă mobilă, iar în sprijin 2 ambulanţe SAJ Prahova”, a transmis, luni, ISU Prahova.
Pompierii ajunși la faţa locului au găsit două femei care aveau răni grave, acestea fiind decedate. Ele au fost aruncate de suflul exploziei, susțin pompierii.
„Forţele sosite la faţa locului au identificat o victimă, bărbat în vârstă de aproximativ 60 ani, cu arsuri pe cca. 50% din suprafaţa corporală (faţă, gât, membre. O a patra persoană aflată în cladirea afectată de explozie nu este rănită”, a mai transmis ISU Prahova.
Editor: IFA