Începând de astăzi, timp de două zile, în Campusul Universitar al Universității Valahia din Târgoviște se desfășoară „Gala Educației 2024”, un eveniment academic de prestigiu.
Deschiderea oficială a evenimentului va avea loc astăzi, 17 decembrie, începând cu ora 11.00, în Amfiteatrul „Paraschiv Vagu”, din corpul B. Manifestarea academică va aduna personalități de marcă, care vor adresa mesaje comunității universitare.
Din program fac parte ceremonii de apreciere a meritelor academice, în cadrul cărora vor fi acordate distincții pentru profesorul și studentul anului, contribuții deosebite la dezvoltarea specializărilor universitare, contribuții în evaluarea și asigurarea calității educației, sau în dezvoltarea unui sistem educațional sustenabil.
Universitatea „Valahia” din Târgoviște celebrează, prin astfel de evenimente, excelența, dedicarea în educație și respectul pentru valorile culturale.
AUTOR: F.S.