Săptămâna „Școala Altfel” a început cu o lecție de bunătate pentru preșcolarii din Pucioasa. Echipa Grădiniței „Micul prinț” a mers ieri, cu daruri, la copiii mai puțin norocoși, cărora le-a adus zâmbetul pe buze.
„Ziua de astăzi a fost cu adevărat specială, marcând startul unei săptămâni pline de activități educative, creative și emoționante. Prima activitate, intitulată „Dar din suflet”, a fost o lecție de generozitate și empatie.
Micuții noștri au vizitat DGASPC Dâmbovița și Școala Gimnazială Specială din Târgoviște, unde, cu inimi deschise, au oferit daruri unor copii minunați.
A fost o experiență emoționantă, care i-a învățat pe prichindeii noștri cât de important este să dăruiești din suflet și să aduci bucurie în viața celor din jur.
Cei mici ne-au demonstrat astăzi că bunătatea nu are vârstă. Prin gesturi simple, dar pline de iubire, am reușit să aducem zâmbete și să creăm amintiri frumoase pentru toți cei implicați.
Rămâneți alături de noi pentru a descoperi aventurile educative și surprizele pe care le-am pregătit în această săptămână!”, se arată pe pagina grădiniței dâmbovițene.
AUTOR: F.S.