You are currently viewing Cătălin Predoiu: Barierele din vămile terestre vor fi ridicate începând cu data de 31 decembrie, ora 00:00

Cătălin Predoiu: Barierele din vămile terestre vor fi ridicate începând cu data de 31 decembrie, ora 00:00

Barierele din vămile terestre vor fi ridicate începând cu data de 31 decembrie, la ora 00:00, a anunțat, miercuri seara, ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, menționând că vor putea fi efectuate controale selective sau în cazul în care polițiștii de frontieră vor avea suspiciuni cu privire la un transport.

Așa cum există în orice stat european membru în spațiu Schengen, adică controale acolo unde sunt indicii, informații sau semne aparente, vizibile, că ceva e în neregulă cu un transport sau altul de pasageri, de mărfuri sau pur și simplu un autoturism cu cetățeni care se plasează, eu știu, în afara unor operațiuni comerciale”.

Cătălin Predoiu a făcut, de asemenea, un apel la cetățeni să colaboreze cu autoritățile: „Suntem parteneri ai cetățeanului și apartenența la spațiu Schengen implică și o anumită responsabilitate și un anumit tip de conflicte și de cooperare între cetățeni și Poliția de Frontieră”.

Editor: IFA