Revin la rânduri redactate acum doi ani, rânduri pe care le-am adus în atenția dumneavoastră acum un an, rânduri pe care îmi doresc să le reciți, negreșit, și de această dată. Atunci când inspirația și condeiul fac casă bună, atunci când ceea ce așterni pe coală este, de fapt, ceea ce spune mai de grabă sufletul tău, decât mintea ta, revii.

Obișnuiesc ca în fiecare an, în această perioadă, mai mult sau mai puțin, să vă colind, să vă urez vouă ce îmi doresc pentru mine, să vă asigur că trecerea timpului nu este chiar atât de rea, să vă împărtășesc concluziile pe care eul meu interior întârziat le-a tras de-a lungul ultimelor luni, să vă mărturisesc nădăjduințele cu care intru în noul an. Am trecut împreuna prin decembrie de mai multe ori, așa că sănătatea, împlinirea tuturor dorințelor, speranța, iubirea și credința sunt urări pe care vi le-am făcut în trecut și pe care, cu toate că în continuare vi le doresc, n-am să le mai fac și în acest an.

Pentru anul ce cu pași grăbiți bate la ușă, vă doresc echilibru. Vă doresc o balanță interioară ale cărui talere să nu atârne, prea greu, în niciuna dintre părți. Fericirea este un moment trecător pe care abia dacă îl observăm în timp ce se întâmplă. De cealaltă parte, însă, tristețea este cea pe care o trăim la intensitate maximă, conștientizând-o cu fiecare celulă din corpul nostru, cu fiecare colț al minții noastre. Important este că, asemenea fericirii, și tristețea tot un moment este. Va trece. În mod categoric vor rămâne extensii ale acestora, întotdeauna – cred că sub forma amintirilor, însă cu timpul.. amintirile, bune sau mai puțin bune, se estompează și ele. Căci acesta este firescul vieții, iar aceasta este nerăbdarea timpului și felul lui nemilos de a ne arăta că totul trece.

Am răsfoit prin articolele ce aparțin unui decembrie trecut, am vrut tare mult să inserez aici o parte din mine, mi-am dorit să citesc schimbarea. “Colind de Crăciun cu o altfel de urare” a ajuns la voi în Ajun, fix acum doisprezece luni și, printre altele, debuta așa: “mă dezic de texte sezoniere și nu vorbesc despre brazi împodobiți, cadouri perfecte sau fulgi de zăpadă”…apoi vă mărturiseam un gând pe care, de-a lungul anului, l-am tot punctat, acela că viața este, de multe ori, aparent nedreaptă, însă că niciodată, nimic, nu rămâne într-adevăr neplătit. Vă îndemnam să aveți credința că de acolo de unde Dumnezeu a luat, a și pus înzecit!

Vreau să închei și constat că nu prea v-am urat, chiar dacă, asemeni unui colindător înfrigurat, am traista plină cu urale: vă doresc vouă ce îmi doresc și mie. Astfel, pe lângă sănătate și prosperitate, sper să aveți parte de seninătate, de emoție, de bine și de frumos. Crăciunul nădăjduiesc să ne aducă tot ceea ce ne lipsește. Aș vrea să cearnă peste noi compasiune și empatie, judecată dreaptă, gânduri pozitive, îndestulare, realizare profesională și mulțumire interioară. Și, mai mult decât toate acestea, vă doresc credință. Credință de orice fel, în orice și în oricine, căci sper din suflet, ca măcar în noaptea sfântă de Crăciun, să aveți ceva în care să credeți!

Pasionată de artă în toate formele ei, Alexandra Marinescu este master al Facultății de Științe Politice, Litere și Comunicare, Universitatea Valahia din Târgoviște.