Vremea se înrăutățește, în ajun de Crăciun, în județul Dâmbovița. Meteorologii ANM au emis coduri, unul portocaliu și trei galbene, de ninsori și viscol care intră în vigoare de la ora 20 și care vizează mai bine de jumătate de țară, cu precădere zonele de munte.
Din 23 decembrie, de la ora 20.00, până pe 25 decembrie, la ora 10.00, va fi în vigoare un cod portocaliu de ninsoare abundentă, depunere de strat și viscol puternic la altitudini de peste 1700 de metri în Carpații Meridionali și local în Carpații Orientali. Cantitățile de apă acumulate vor fi de 30-50 l/mp, vântul va sufla cu rafale de peste 90-110 km/h, iar vizibilitatea va scădea sub 50 de metri.
Un cod gaben de ninsoare abundentă, depunere de strat și viscol la altitudini între 800 și 1700 de metri, este valabil în același intreval, pentru cea mai mare parte a zonei montane. Cantitățile de apă vor fi de 20-25 l/mp, vântul va sufla cu rafale de peste 60-80 km/h și vizibilitatea va scădea sub 100 de metri.
Pentru același interval este emis și un cod galben de precipitații cantitativ, în special sub formă de ploiae care va viza Oltenia și cea mai mare parte a Munteniei. Cantitățile de apă acumulate vor fi de 25-50 l/mp și izolat vor depăși 60 l/mp.
În intervalul 24 decembrie, ora 2.00 – 25 decembrie, ora 10.00, va fi în vigoare un Cod Galben de precipitații însemnate cantitativ, predominant sub formă de ploaie, care va viza cea mai mare parte a Munteniei
În Oltenia și cea mai mare parte a Munteniei vor fi precipitații predominant sub formă de ploaie. Cantitățile de apă acumulate vor fi de 25…50 l/mp și izolat vor depăși 60 l/mp.
Notă 1: în restul Munteniei, în Dobrogea și sudul Moldovei va ploua moderat cantitativ (10…20 l/mp).
Notă 2: în vestul, centrul și nordul țării vor fi precipitații mixte (ploaie, lapoviță și ninsoare), iar în special în zona subcarpatică a Moldovei se va depune polei.
În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj inclusiv prin avertizări pentru fenomene severe imediate (nowcasting).
AUTOR: F.S.