You are currently viewing Jandarmii dâmbovițeni vor fi la datorie și în perioada Crăciunului

Jandarmii dâmbovițeni vor fi la datorie și în perioada Crăciunului

În perioada minivacanței prilejuite de Sărbătoarea Crăciunului, jandarmii dâmbovițeni vor acţiona zilnic pentru asigurarea climatului de ordine şi siguranţă publică, astfel încât cetățenii să petreacă sărbătorile în linişte și siguranță.

Jandarmii vor acţiona pentru prevenirea infracţiunilor stradale în special în zonele rurale unde vor fi organizate activități tradiționale de colind, care implică aglomerări de persoane și în locurile în care se comercializează produse specifice sărbătorilor de iarnă (pieţe, târguri, oboare), fiind pregătiţi să intervină rapid pentru soluţionarea sesizărilor primite de la cetăţeni şi să aplice cu fermitate legea atunci când situaţia impune.

Tot în această perioadă, jandarmii montani de la posturile Zănoaga și Peştera se vor afla la datorie, iar când situația o va impune vor interveni cu promptitudine pentru sprijinirea turiştilor aflaţi în dificultate în zona de responsabilitate din Masivul Montan Bucegi.

Pentru a evita producerea de evenimente nedorite jandarmii dâmbovițeni fac următoarele recomandări :
-cetățenii care participă la evenimente publice să manifeste răbdare, să respecte indicațiile structurilor de ordine publică (jandarmi, polițiști, polițiști locali), să evite implicarea în conflicte de orice natură și să semnalaze orice situație de pericol sau faptă antisocială, fie în mod direct patrulelor de ordine publică aflate în misiune, fie prin apelarea numărului unic de urgenţă 112;
-în această perioadă, părinţii sunt rugaţi să supravegheze cu atenţie sporită copiii, pentru a preveni eventualele accidentări survenite în urma folosiri obiectelor de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice;
-turiștii care vor alege să își petreacă timpul în zona montană să se informeze asupra stării vremii, itinerarului, condiţiilor climatice locale și să folosească numai traseele marcate și drumurile deschise circulației.

AUTOR: F.S.