You are currently viewing Victor Ponta, dispus să-i plătească amenda românului sancționat după ce a scris pe gardul de la Cotroceni „Trădătorule, pleacă”

Victor Ponta, dispus să-i plătească amenda românului sancționat după ce a scris pe gardul de la Cotroceni „Trădătorule, pleacă”

Pe gardul Palatului Cotroceni a apărut, marți dimineață, o inscripție cu vopsea albastră conținând mesajul „Trădătorule, pleacă”. Mesaj a venit la trei zile după expirarea mandatului de președinte al lui Klaus Iohannis, care își exercită în continuare atribuțiile de șef al statului, conform deciziei Curții Constituționale a României (CCR), care a stabilit că mandatul său se prelungește până la organizarea alegerilor prezidențiale.

Autorul care a „reușit” să lase acest mesaj pe gardul uneia dintre cele mai bine păzite clădiri din România, un bărbat, în vârstă de 54 e ani, a fost sancționat cu o amendă de 5.000 de lei pentru încălcarea ordinii și liniștii publice.

În spiritul Sărbătorilor, fostul premier Victor Ponta, actualmente parlamentar de Dâmbovița, s-a oferit să-i plătească făptașului amenda.

„Eu am pregătit 5.000 lei să îl ajut pe respectivul om să plătească amenda. Până la urmă a spus ceva ce cred peste 90% dintre români. Merita amenda asta – cu cât vor da mai multe amenzi, cu atât mai mult o să spună toți românii acelați lucru”, a notat Victor Ponta, pe pagina sa de socializare.

AUTOR: F.S.