Olivia Hussey, actrița britanico-argentiniană cunoscută pentru rolul său din adaptarea cinematografică din 1968 a piesei „Romeo și Julieta” de William Shakespeare, a murit, la vârsta de 73 de ani.
„Olivia a fost o persoană remarcabilă a cărei căldură, înțelepciune și bunătate pură a atins viețile tuturor celor care au cunoscut-o”, au declarat membrii familiei.
„În timp ce plângem această pierdere imensă, sărbătorim, de asemenea, impactul durabil al Oliviei asupra vieților noastre și a industriei”, se mai arată în anunț. „Vă mulțumim pentru gândurile și rugăciunile dumneavoastră în această perioadă dificilă și vă cerem intimitate în timp ce plângem pierderea unui suflet cu adevărat special”, scrie abc7news.com.
Hussey a devenit celebră interpretând rolul Julietei pentru regizorul italian Franco Zeffirelli în filmul clasic al Paramount Pictures.
Totodată, Olivia a fost una dintre cele mai frumoase actriţe care au interpretat-o pe Fecioara Maria în celebrul film Iisus din Nazaret (1977), în regia lui Franco Zeffirelli, pe când aceasta avea doar 26 de ani.
Editor: IFA