You are currently viewing Cupa Satelor, o competiție extrem de importantă pentru AJF Dâmbovița! Comuna Bucșani, campioana ultimelor trei ediții la nivel județean

Cupa Satelor, o competiție extrem de importantă pentru AJF Dâmbovița! Comuna Bucșani, campioana ultimelor trei ediții la nivel județean

Cupa Satelor a devenit o competiție importantă pentru Asociația Județeană de Fotbal Dâmbovița, în mandatul președintelui Ciprian Prisăcaru. Ediția în curs este și cea mai disputată, cu un număr record de echipe la start (16). Turneul Final județean se va juca pe 1 martie 2025.

Cupa Satelor s-a desfășurat sub dominația comunei Bucșani, campioana ultimelor trei ediții. Echipa coordonată de Marius Zidăroiu nici măcar nu a primit gol în finalele disputate: 1-0 cu Hulubești (ediția 2021/2022), 2-0 dld cu Petrești (ediția 2022/2023), 5-0 cu Iedera (ediția 2023/2024). Bucșani vizează câștigarea unui nou trofeu, după ce a dominat una dintre grupele Turneului Zonal.

Comuna Bucșani a reușit două calificări la Turneul Final național, unde a terminat pe locul 5 (ediția 2021/2022) și pe locul 4 (ediția 2022/2023). Rezultate remarcabile pentru Bucșani la Cupa Satelor, localitate care și-a adus contribuția la progresul evident al fotbalului dâmbovițean, pe plan național.

M.I.