You are currently viewing Fostul președinte al SUA, Jimmy Carter, a murit la vârsta de 100 de ani

Fostul președinte al SUA, Jimmy Carter, a murit la vârsta de 100 de ani

Jimmy Carter, al 39-lea președinte al Statelor Unite, cunoscut drept un mediator al păcii în Orientul Mijlociu, dar și un susținător neobosit al drepturilor omului, a murit la vârsta de 100 de ani, a anunțat familia, duminică, notează The Guardian.

Democrat din Georgia, Carter a fost cel mai longeviv președinte din istoria SUA. A avut doar un singur mandat la Casa Albă și a fost învins categoric de Ronald Reagan în 1981. Totuși, Carter și-a dedicat deceniile următoare relațiilor internaționale și drepturilor omului, eforturi care i-au adus Premiul Nobel pentru Pace în 2002.

Jimmy Carter a fost spitalizat de mai multe ori până în februarie anul trecut, când împreună cu familia a decis să „își petreacă timpul rămas acasă”, în îngrijire paliativă, alături de cei dragi.

Soția lui Carter, Rosalynn Carter, a murit în noiembrie anul trecut. Fosta primă doamnă avea 96 de ani. Cei doi s-au căsătorit în 1946.

Cel mai mare nepot al soților Carter, Jason Carter, a declarat într-un interviu în luna iunie a acestui an, că fostul președinte nu era treaz în fiecare zi, dar „experimenta lumea cât de bine putea”, pe măsură ce zilele lui se apropiau de sfârșit.

Carter le-a supraviețuit celor doi președinți care i-au urmat, Reagan și George HW Bush.

El va fi înmormântat în Georgia.

Editor: IFA