Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Muntenia aduce o veste excelentă, pentru mediul privat din regiune, anunțând că toate proiectele care au obținut cel puțin 50 de puncte în cadrul apelului 1.3 B „Intensificarea creșterii sustenabile și a competitivității microîntreprinderilor, întreprinderilor mici și întreprinderilor mijlocii din regiunea Sud-Muntenia”, vor primi finanțare.
În acest sens, ADR Sud-Muntenia, în calitate de Autoritate de Management (AM) pentru Programul Regional Sud-Muntenia (PR SM) 2021-2027 a publicat, săptămâna trecută, instrucțiunea nr. 22 privind demararea etapei de contractare, fără a fi necesară soluționarea contestațiilor depuse care au ca obiect rezultatul evaluării tehnice și financiare, pentru proiectele care au obținut cel puțin 50 de puncte și care au parcurs etapa de evaluare tehnică și financiară.
„Peste jumătate de miliard de euro vor fi investiți în Regiunea Sud-Muntenia în proiecte ale mediului de afaceri.
Astfel, prin instrucțiunea publicată astăzi de Autoritatea de Management a programului nostru (vezi textul în primul comentariu), ‼️TOATE‼️proiectele depuse în cadrul apelului 1.3.B care vor trece de 50 de puncte vor semna contracte de finanțare.
Tragem nădejdea că, prin numărul fără precedent de contracte care vor fi finanțate (aprox. 800, cu cele circa 280 din apelul 1.3.A) și prin valoarea finanțării nerambursabile a acestora (peste 550 mil. Euro), Regiunea noastră va cunoaște o creștere economică remarcabilă.
Succes tuturor viitorilor beneficiari!
P.S. Demersul nostru de supracontractare ar fi fost neîndoios mai anevoios fără sprijinul decisiv al domnului Marcel Boloș, ex-ministru al Finanțelor, și al echipei de profesioniști-sadea ai acestui minister.
Caldele noastre mulțumiri și perenă considerațiune!”, transmite directorul general al ADR Sud-Muntenia, Liviu Mușat.
AUTOR: F.S.