Castelul Corvinilor de la Hunedoara apare într-un nou film, lansat pe marile ecrane. Este vorba despre „Nosferatu”, care poate fi vizionat, săptămâna viitoare, și la Cinema Independența din Târgoviște. Pelicula este o reecranizare a producției germane din 1922, inspirată la rândul ei de romanul lui Bram Stoker, Dracula, din 1897, și are mai multe cadre realizate în Hunedoara.
„Nosferatu” este un film de groază regizat de Robert Eggers, „o poveste gotică despre obsesia dintre o tânără femeie bântuită și un vampir terifiant îndrăgostit de ea, care aduce după sine consecințe înfiorătoare”. Din distribuție fac parte: Bill Skarsgård, Nicholas Hoult, Lily-Rose Depp, Aaron Taylor-Johnson, Emma Corrin, Ralph Ineson, Simon McBurney și Willem Dafoe.
Filmul a avut premiera internațională pe 25 decembrie 2024, iar în România, pe 3 ianuarie 2025. La Cinema Independența pelicula, interziză minorilor, va rula începând din 8 ianuarie, de la ora 19.00.
AUTOR: F.S.