You are currently viewing Autorul accidentului rutier de pe DN 7 – Titu, conducea drogat!

Autorul accidentului rutier de pe DN 7 – Titu, conducea drogat!

La data de 5 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Menționăm faptul că, în urma testării cu aparatul etilotest din dotare a unui tânăr, de 24 de ani, din localitatea Costeștii din Vale, ca urmare a implicării acestuia într-un accident rutier, produs la data de 2 ianuarie a.c., pe drumul național 7, în orașul Titu, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

Șoferul a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, iar din buletinul de analiză toxicologică a rezultat prezența în organism a unor substanțe psihoactive, fiind dispuse măsurile prevăzute de lege.

IPJ DÂMBOVIȚA