Dâmbovițeanul Andrei Ivan s-a despărțit de Universitatea Craiova. După ce s-a oficializat împrumutul la gruparea turcă, de liga a doua, Adanaspor, formația olteană a confirmat despărțirea de atacantul în vârstă de 28 de ani. Jucătorul va avea un salariu salariu de 50.000 de euro la noua echipă.
„Oficial. Andrei Ivan va evolua la formația turcă Adanaspor, sub formă de împrumut, până la finalul acestui sezon competițional. Îi dorim lui Andrei mult succes!”, au transmis oltenii pe site-ul clubului.
Atacantul născut la Moreni va evolua până în vară, sub formă de împrumut, la ocupanta locului 19, din eșalonul secund din Turcia.
În acest sezon, Ivan a evoluat în 16 partide în Superliga României, fără a marca vreun gol pentru gruparea craioveană. Dâmbovițeanul a disputat 306 partide pentru Universitatea în toate competiţiile, a marcat 71 de goluri şi a dat 38 de pase decisive. El a mai evoluat în carieră la FC Krasnodar şi Rapid Viena.
M.I.