O adolescentă de 15 ani și prietenul ei de aceeași vârstă, care se pare că erau îndrăgostiți, au fost găsiți morți într-o carieră de la marginea orașului Tulcea, după ce dispariția lor fusese anunțată de părinți, la poliție, în urmă cu patru zile. Poliția investighează cauzele care au dus la decesul celor doi minori, prima variantă fiind sinuciderea.
Trupurile celor doi copii au fost găsite fără viaţă în cariera Bididia și anchetatorii cred că ei s-ai sinucis, după ce s-ar fi aruncat împreună de la o înălțime de peste 20 de metri, în Cariera Bididia.
Surse din cadrul anchetei susțin că adolescenții ar fi avut o relatie, iar familiile celor doi nu au fost de acord motiv pentru care au decis să moară împreună, punând la punct planul sinucigaș împreună.
Cei doi adolescenți au plecat de acasă, din Tulcea, în data de 4 ianuarie.
În data de 6 ianuarie, părinții fetei de 15 ani și-au dat acordul cu privire la mediatizarea cazului. Au cerut astfel sprijinul cetățenilor. S-a dat și mesaj RO-Alert la Tulcea.
Polițiștii au fost refăcut traseul parcurs de persoanele dispărute, prin vizionarea camerelor de supraveghere identificate, fiind stabilit faptul că acestea s-au deplasat într-o zonă de câmp, din afara municipiul Tulcea.
Echipe de investigații criminale, ordine publică, echipe canine, jandarmi, pompieri și voluntari au scotocit totul în zonă. Cei doi au fost găsiţi fără viață miercuri dimineaţă, pe 8 ianuarie, în cariera Bididia.
Anchetatorii nu exclud varianta sinuciderii prin aruncare de la o înălțime de 20 de metri a peretelui carierei de piatră. Potrivit unor surse din anturajul familiei, părinții celor doi nu ar fi fost de acord cu relația lor apropiată.
Editor: IFA