Veste extraordinară pentru două dintre cele mai reprezentative gimnaste ale României! Ana Maria Bărbosu și Lilia Cosman își vor continua studiile în SUA, după ce au fost acceptate la universități de prestigiu de peste Ocean. Ana Bărbosu a fost admisă la Stanford University, iar Lilia Cosman la Michigan State University.
„Ana Maria Bărbosu și Lilia Cosman își vor continua studiile în SUA. Ana a fost admisă la Stanford University, iar Lilia la Michigan State University. Corina Moroșan, director tehnic la FRG, a discutat cu oficialii celor două universități pentru a stabili programul și obiectivele gimnastelor. Ana și Lilia vor continua pregătirea pentru competițiile internaționale din 2025. Felicitări Ana, felicitări Lilia, suntem mândri de voi!”, a anunțat printr-o postare pe Facebook Federația Română de Gimnastică.
Ana Maria Bărbosu a obţinut medalia de bronz la Jocurile Olimpice de la Paris, după un apel la TAS. Românca i-a suflat astfel medalia americancei Jordan Chiles.
Lilia Cosman este născută în Statele Unite ale Americii din părinţi români. Ea a început gimnastica în SUA, iar în 2022, la vârsta de 15 ani, s-a mutat în România, fiind cooptată în lotul naţional de junioare, iar ulterior în cel de senioare.
M.I.