You are currently viewing Ligia Deca este noul prorector al SNSPA

Ligia Deca este noul prorector al SNSPA

Ligia Deca, fost ministru al Educației din octombrie 2022 și până în decembrie 2024, este noul prorector al SNSPA, anunță instituția de învățământ superior condusă de Remus Pricopie.

Înainte de a fi ministru, Deca a fost consilierul pe educație al președintelui Klaus Iohannis și a coordonat proiectul acestuia „România educată”.

Miercuri, 8 ianuarie 2025, Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA), în urma consultării Senatului SNSPA, anunță numirea lect. univ. dr. Ligia Deca în funcția de prorector al universității, cu responsabilități în domeniul relațiilor instituționale și proiectelor strategice.

Lect. univ. dr. Ligia Deca este cadru didactic al Departamentului de Relații Internaționale și Integrare Europeană (SNSPA), din anul 2022.

Ligia Deca este o personalitate recunoscută în domeniul educației, la nivel național și internațional. În perioada octombrie 2022 – decembrie 2024, Ligia Deca a fost ministrul educației, perioadă în care a implementat politici educaționale importante, contribuind la dezvoltarea sistemului de învățământ din România. A fost membru al Panelului de Înalt Nivel pentru Profesia Didactică, convocat de Secretarul General al ONU. Anterior, între 2019 și 2022, a deținut funcția de consilier prezidențial în cadrul Administrației Prezidențiale, unde a coordonat Departamentul Educație și Cercetare și procesul de elaborare a viziunii strategice «România Educată». Ligia Deca a ocupat, de asemenea, funcția de consilier de stat în cadrul Administrației Prezidențiale, între 2015 și 2019, continuând să contribuie activ la dezvoltarea strategiilor educaționale naționale. În perioada 2010 – 2012 a coordonat Secretariatul Procesului Bologna, iar în perioada 2008-2010 a fost președinta Uniunii Europene a Studenților.

SNSPA își exprimă încrederea că experiența vastă a doamnei Deca în domeniul educației și cercetării va aduce o contribuție semnificativă la atingerea obiectivelor strategice ale instituției,” se precizează în comunicatul oficial.

Editor: IFA