You are currently viewing Cazinoul din Constanța se va redeschide în februarie

Cazinoul din Constanța se va redeschide în februarie

Cazinoul din Constanța va fi redeschis în luna februarie, atunci când Ministerul Dezvoltării estimează că va fi finalizat procesul de recepție.

Lucrările au fost demarate în 2020, implementate şi desăvârşite de fiecare Guvern care a urmat, inclusiv în primul meu mandat de ministru al Dezvoltării, iar acum vor fi finalizate. Este o investiţie importantă, derulată cu atenţie la detalii, care înfăptuieşte cooperarea, indiferent de culoarea politică, pentru binele României”, a transmis ministrul pe pagina de Facebook.

Reabilitarea cazinoului a fost finanţată din bugetul de stat, implementată de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, prin Compania Naţională de Investiţii, iar finalizarea procesului de recepţie este estimată pentru prima jumătate a lunii februarie, după verificarea lucrărilor executate, testarea instalaţiilor refăcute, precum şi pregătirea personalului care va asigura mentenanţa clădirii şi a sistemelor tehnice.

Redăm Cazinoul Constanței și României în toată splendoarea ei de la începutul secolului XX,” a adăugat ministrul.

Primăria Constanța va prelua administrarea clădirii după finalizarea lucrărilor de reabilitare.

Editor: IFA