Elisabeta Lipă a declarat, joi, pentru Agepres, că a revenit în funcția de președinte al Federației Române de Canotaj, după ce a a renunțat la cea de președinte al Agenției Naționale pentru Sport (ANS) la finalul anului trecut.
„Mi-am preluat mandatul de președinte al Federației Române de Canotaj, pentru că sunt președinte ales în Adunarea Generală. Nu se pune problema de incompatibilitate cu funcția de deputat. Mai sunt astfel de situații, cum e cazul domnului Cîtea de la box. Eu am fost suspendată doar în perioada în care am fost președinte la Agenția Națională pentru Sport”, a spus Lipă.
Aceasta a fost nevoită să plece din funcția de președinte al Agenției Naționale pentru Sport (ANS), cu rang de secretar de stat, printr-o cerere înregistrată la Cabinetul prim-ministrului Marcel Ciolacu, la 23 decembrie 2024, după ce a obținut un mandat de deputat la alegerile parlamentare.
Editor: IFA