You are currently viewing Taxa de salubrizare crește pentru dâmbovițeni, de la 1 februarie

Taxa de salubrizare crește pentru dâmbovițeni, de la 1 februarie

Ianuarie 2025 este ultima lună în care dâmbovițenii plătesc taxa de salubrizare (cunoscută drept taxă de habitat) la valoarea de 32 de lei. ADI Managementul Deșeurilor Dâmbovița a decis majorarea valorii acesteia astfel că, de la 1 februarie 2025, persoanele fizice vor plăti 62 de lei lunar pentru taxa de habitat, preț compus din 41.90 lei taxa de salubrizare, 16.50 lei contribuție la economia circulară și 3,69 comisionul de încasare perceput de Electrica.

Persoanele care locuiesc singure într-o gospodărie, sau cei care au proprietăți pe teritoriul județului Dâmbovița, dar nu locuiesc permanent aici, vor avea de achitat 35 de lei lunar, iar cei care locuiesc cu familiile în străinătate, dar au gospodării în județ vor plăti 23 de lei.

În perioada următoare, consiliile locale ale tuturor unităților administrative din județ vor supune la vot hotărâri privind noua valoare a taxei de salubrizare. Aceasta nu va putea fi, însă mai mică decât nivelul stabilit de ADI Managementul Deșeurilor Dâmbovița.

AUTOR: F.S.