You are currently viewing Adevărul despre Complex Mondial, chiar de la sursă

Adevărul despre Complex Mondial, chiar de la sursă

Complexul Comercial Mondial, aflat în zona 0 a municipiului Târgoviște și-a închis activitatea în urma încadrării sale în gradul de risc seismic RsI. În ultimele luni au apărut mai multe articole de presă ce semnalau iminența închiderii Complexului, însă în aceste zile Metex S.A., societatea care deține în proprietate peste 80% din suprafața Corpului A al Complexului, și-a închis oficial activitatea încetând toate contractele de închiriere, pe fațadele clădirii fiind afișate bannere de avertizare a populației.

Fiind o chestiune de interes public, am considerat necesar să obținem punctul de vedere oficial al societății Metex, exprimat prin Administratorul său, Doamna Paula Ioniță. Vă prezentăm în cele ce urmează un scurt interviu acordat pe această temă:

Întrebare: Am observat în aceste ultime zile faptul că în mare parte activitatea în Centrul Comercial Mondial a fost sistată și totodată au fost montate Mesh-uri de avertizare a populației privind încadrarea clădirii în gradul de risc seismic RsI. Cum comentați această situație în calitate de Administrator al societății Metex S.A., care deține peste 80% din Corpul A al Complexului Comercial Mondial?
Răspuns: Este într-adevăr o situație ingrată și extrem de incomodă, având în vedere faptul că noi deținem peste 80% din Corpul A al Complexului Mondial, iar odată cu încadrarea acestui corp de clădire în clasa de risc seismic RsI, legea interzice desfășurarea oricărei activități.
Cu toate acestea, punând în balanță interesul economic al companiei de a obține profit din exploatarea imobilului, față de obligația legală de a expertiza clădirea pentru încadrarea acesteia în gradul corespunzător de risc seismic și de a respecta recomandările expertului tehnic atestat, trebuie să avem un comportament responsabil, să prioritizăm siguranța publică și să luăm toate măsurile necesare pentru evitarea producerii unui potențial dezastru.
Încă este vie în memoria colectivă tragedia națională generată de cutremurul devastator din anul 1977. Astfel de catastrofe naturale se petrec periodic, la anumite intervale de timp. Dacă ne uităm în jurul nostru, constatăm că astfel de fenomene seismice se produc neîncetat și nu sunt nicidecum atât de improbabile pe cât ne-am dori cu toții (a se vedea cutremurele din Turcia și Siria din februarie 2023). Cred că ar trebui să ne reamintim cu toții consecințele dezastruoase care se pot produce atunci când principalii actori implicați în gestionarea exploatării clădirilor care presupun aglomerări de persoane, respectiv investitorii și autoritățile, nu își îndeplinesc atribuțiile legale în mod responsabil. Aplicarea strictă a regulamentelor, normativelor și prescripțiile tehnice în această materie, trebuie să fie o prioritate.
Din clasa de risc seismic RsI, în care a fost încadrat Corpul A al Complexului Comercial Mondial, fac parte clădirile cu susceptibilitate de prăbuşire, totală sau parţială, la acţiunea cutremurului. Așadar nu avem nicio altă opțiune decât aceea de a pune siguranța populației pe primul plan.

Întrebare:Am observat opinii exprimate pe social-media care pun la îndoială corectitudinea încadrării Complexului Mondial în gradul de risc RsI, în sensul că ar fi prea drastică raportat la starea imobilului. Cum comentați aceste aspecte?
Răspuns: Opiniile despre care faceți vorbire sunt izolate și aparțin unor persoane direct interesate de menținerea în activitate a Complexului, fără nicio preocupare cu privire la siguranța populației în general și a clienților care trec pragul acestui Complex în particular.
Raportul de expertiză a fost realizat de o societate specializată în acest domeniu de competență, cu cel mai înalt grad de profesionalism și folosind tehnică de ultimă generație, costurile acestei lucrări ridicându-se la nivelul zecilor de mii de Euro. Au fost prelevate peste 200 de probe, iar operațiunea de expertizare (lucrarea fiind una extrem de complex) a început în anul 2023 și s-a finalizat abia în luna decembrie 2024. Așadar concluziile raportului de expertiză sunt mai presus de orice dubiu.

Nu sunt de specialitate, însă dețin capacitatea necesară pentru a putea analiza, asimila și înțelege consecințele constatărilor unui expert tehnic atestat. Cu titlu exemplificativ pot să menționez câteva dintre deficiențele structurale majore ce au fost evidențiate de Raportul de expertiză de încadrare în gradul de risc seismic:

– stâlpii de rezistența din subsolul clădirii prezintă secțiuni pe vertical;

– degradarea accentuata a clasei betonului, coroziunea armăturilor și insuficienta acoperire cu beton;

– plasele de armare, care ar trebui sa sustinaplacile, sunt iesite din acestea si sunt ruginite.


În aceste condiții, la recomandarea expertului, în calitate de proprietar a peste 80 % din suprafața Corpului A al Complexului Mondial, vom opta pentru soluția de demolare, singura în măsură să permită alinierea la cerințele impuse de normele tehnice în vigoare.

Întrebare: Care sunt planurile de viitor pentru această locație? În rândurile târgoviștenilor circulă tot felul de zvonuri legate de o posibilă investiție viitoare. S-au vehiculat diverse variante: – Hotel, Complex Imobiliar, Mall etc.
Răspuns: Pot să vă spun cu certitudine faptul că la acest moment nu avem încă fixat un anumit obiectiv investițional pentru această locație, întrucât am fost la rândul nostru surprinși de nivelul de degradare a structurii de rezistență a clădirii și nu ne așteptam la o recomandare de demolare din partea expertului. În aceste condiții preocuparea noastră principală este aceea de a evita un potențial dezastru și de a lua toate măsurile necesare pentru siguranța populației.
Pe parcursul următorilor ani Metex S.A. este deja angrenată în realizarea altor investiții extrem de costisitoare, astfel cel puțin la acest moment este prematur să lansăm ipoteze în ceea ce privește viitorul acestei locații. Ceea ce vă pot spune însă este faptul că la momentul când vom decide destinația obiectivului investițional ce va fi realizat în această locație ultra-centrală vom ține cont de toate criteriile legale, obiectivele sociale și de interes public, astfel încât noua construcție să facă parte dintr-o dezvoltare urbanistică integrată, zona fiind caracterizată de un nivel ridicat de complexitate, în care dinamica transformărilor urbane este accelerată.