You are currently viewing Sorana Cîrstea, eliminată în primul tur la Australian Open

Sorana Cîrstea, eliminată în primul tur la Australian Open

Sorana Cîrstea a fost eliminată în primul tur al turneului de tenis Australian Open. Este a doua jucătoare din România care a intrat în competiție după Anca Todoni, eliminată duminică de chinezoaica Qinwen Zheng, locul 5 WTA.

Sorana Cârstea, aflată pe locul 72 în topul mondial, a întâlnit-o pe Elina Svitolina, locul 29, care s-a impus în două seturi, 6-4, 6-4, într-o oră şi jumătate. În urma acestui rezultat, sportiva din Ucraina, cap de serie numărul 29 la Antipozi, o conduce cu 4-0 la general pe jucătoarea noastră, șirul duelurilor începând în anul 2016.

Pentru Sorana, a fost doar al doilea meci pe care l-a disputat după operația pe care a suferit-o în vara anului trecut.

Premiul pentru primul tur este de 132.000 de dolari australieni şi zece puncte WTA.

Cîrstea și-a anunțat prezența la Transylvania Open, de luna viitoare, și a precizat că 2025 poate fi anul retragerii din circuitul profesionist feminin.

Turneul din Australia va ține până pe 26 ianuarie. Cinci jucătoare de tenis din România au fost pe tabloul principal. În afară de Anca Todoni și Sorana Cîrstea, România mai este reprezentată de Jaqueline Cristian, Gabriela Ruse și Irina Begu. În zorii zile de mâineva avea loc duelul 100% tricolor Begu – Ruse, în urma căruia România va avea în mod cert o reprezentantă în manșa secundă.

AUTOR: F.S.