You are currently viewing Spectacol caritabil în sprijinul pacienților Secției de Îngrijiri Paliative, susținut de echipa Teatrului „Tony Bulandra”

Spectacol caritabil în sprijinul pacienților Secției de Îngrijiri Paliative, susținut de echipa Teatrului „Tony Bulandra”

Pe 18 ianuarie 2025, echipa Teatrului „Tony Bulandra” ne invită să fim din nou buni și cu grijă față de cei aflați în suferință.  Spectacolul „Dulcea pasăre a tinereții”, le va fi dedicat unora dintre cei mai vulnerabili pacienți dâmbovițeni, care au nevoie de cât mai mult ajutor.

Participând la acest spectacol încărcat de emoție, aduceți alinare și în viața celor suferinzi, întrucât, încasările vor fi donate în întregime secției de Îngrijiri Paliative a Spitalului Județean din Târgoviște.
Cum procedăm? -> Vă așteptăm la agenția de bilete a teatrului pentru rezervarea/achiziționarea locului în sala de spectacol. Pentru donația pe care o veți face, veți primi acces la spectacolul nostru și confirmarea gestului dvs. caritabil, printr-o chitanță.
Locurile sunt limitate, așadar, vă rugăm să confirmați cât mai curând posibil!
Vă încurajăm să vă alăturați și să ne sprijiniți în această cauză nobilă. Fiecare spectator va avea oportunitatea de a face o diferență semnificativă în viața celor aflați în nevoie. Donația minimă este de 30 lei”, transmite echipa de artiști inimoși, care în fiecare an face astfel de gesturi în care implică și comunitatea locală.

AUTOR: F.S.