Marți, au fost anunțate cele 26 premii International Classical Music Awards 2025, cele mai iimportante distincții acordate la nivel mondial, supranumite „Oscarurile muzicii clasice”.
„Juriul internațional și independent a selectat câștigătorii dintr-o listă cu 374 nominalizări și o mare varietate de artiști și case de discuri. Câștigătorii noștri reprezintă expresia celui mai înalt profesionalism artistic, iar lista lor arată că juriul nostru nu se mulțumește cu o analiză superficială a industriei muzicale, ci analizează în profunzime”, a spus Remy Franck, președintele juriului.
Juriul a acordat 10 premii speciale și 16 premii pentru producții audio-video, acestea din urmă, producții lansate între 1 noiembrie 2023 și 31 octombrie 2024.
În 2025, premiul de la categoria „Muzică simfonică” revine albumului George Enescu semnat de Orchestra Națională a Franței, condusă de dirijorul român Cristian Măcelaru, cuprinzând cele două rapsodii române și primele trei simfonii enesciene.
Radio România Muzical notează că este prima dată când un premiu ICMA pentru producții audio-video îi revine unui artist român, o performanță ieșită din comun ce răsplătește calitatea excepțională a acestui album lansat de casa Deutsche Grammophon pe 12 aprilie și care a primit deja premii importante internațional – Choc și Diapason d’or.
„Mă bucur în primul rând foarte mult pentru posibilitatea de a crea acest album cu muzica lui Enescu. Este o muzică pe care am iubit-o toată viața, mi-am dorit atât de mult să o pun într-o lumină mai vizibilă pentru toată lumea. Mă bucur că aceste înregistrări continuă să primească o atenție deosebită. Pentru mine este un gest care apreciază nu numai munca pe care am depus-o noi, dar și calitatea muzicii în sine pe care Enescu a creat-o și acest lucru mă bucură foarte mult.
Primesc acest premiu cu bucurie. Sigur, nu pot decât să mă bucur foarte mult de felul în care efortul pe care l-am depus se recunoaște și se înțelege. Se primește acest dar pe care vreau să îl fac lumii întregi prin aceste înregistrări. Apreciez enorm onoarea care se acordă prin acest premiu„, a spus Cristian Măcelaru.
Lista completă a premiilor ICMA 2025 este disponibilă online.
Editor: IFA