You are currently viewing Autoritățile dâmbovițene caută soluții pentru operaționalizarea centrelor de permanență în județ, pentru a reduce presiunea pe Unitatea de Primiri Urgențe

Autoritățile dâmbovițene caută soluții pentru operaționalizarea centrelor de permanență în județ, pentru a reduce presiunea pe Unitatea de Primiri Urgențe

Unitatea de Primiri Urgențe din Târgoviște este, cel mai adesea, sufocată de numărul mare de pacienți care se prezintă la spital cu probleme medicale care, de multe ori, nu pot fi considerate urgențe. Multe persoane preferă să meargă direct la UPUt, sărind de multe ori peste prezentarea la medicul de familie, în speranța că vor beneficia de analize și consult, în regim de urgență. Asta îngreunează însă activitatea și, uneori, creează o defavoare nu doar cadrelor medicale, dar și pacienților care chiar prezintă probleme urgente.

Printre soluțiile identificate de autorități pentru acest aspect se numără înființarea centrelor de permanență în județ. Pentru a găsi cele mai bune variante pentru operaționalizarea acestora, astăzi, 15 ianuarie 2025, prefectul județului Dâmbovița, Emilian Rusu, alături de subprefectul Marian Tănase, a organizat o întâlnire informală cu conducerea Casei Județene de Asigurări de Sănătate Dâmbovița și cu medici de familie din județ.

„În cadrul discuțiilor, s-a subliniat presiunea extraordinară exercitată asupra Unității de Primiri Urgențe (U.P.U.) a Spitalului Județean de Urgență Târgoviște, cauzată de dificultatea realizării unei trieri eficiente a cazurilor de urgență reală. În acest context, rolul centrelor de permanență devine esențial.

Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Dâmbovița va continua, în perioada imediat următoare, consultările cu toți medicii de familie din județ și va identifica resursele necesare pentru elaborarea unei propuneri fundamentate. Aceasta va fi înaintată Direcției de Sănătate Publică, care, în baza competențelor legale, va decide asupra înființării centrelor de permanență, atât de necesare”, se arată într-un comunicat de presă remis de Cancelaria Prefectului Județului Dâmbovița.

AUTOR: F.S.