You are currently viewing Doi bărbați din Odobești, reținuți de polițiști, după ce au agresat două persoane!

Doi bărbați din Odobești, reținuți de polițiști, după ce au agresat două persoane!

La data de 15 ianuarie a.c., în urma cercetărilor efectuate de polițiștii din cadrul Poliției Orașului Găești, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Găești, doi bărbați, de 27 și 30 de ani, ambii din comuna Odobești, au fost reținuți pe bază de ordonanță pentru 24 de ore.

Aceștia sunt bănuiți că în timp ce se aflau pe raza comunei dâmbovițene Costeștii din Vale, pe fondul unui conflict spontan și al consumului de alcool, ar fi agresat fizic cu un obiect tăietor-înțepător un tânăr, de 24 de ani. De asemenea,  bărbatul de 30 de ani ar fi agresat fizic cu un obiect contondent și un minor, în vârstă de 15 ani.

Pe parcursul zilei de joi, 16 ianuarie, cei doi bărbați au fost prezentați magistraților, față de acestea fiind dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

Polițiștii continuă cercetările sub coordonarea procurorului de caz, în vederea administrării întregului probatoriu și dispunerii măsurilor prevăzute de lege.

IPJ DÂMBOVIȚA