În fiecare zi, auzim povești de viață care nu uimesc și oameni care își duc suferința, așa cum pot, în mijlocul sau, după caz, cât mai departe de lumea care i-a dezamăgit. Este și cazul unui bărbat din Lăculețe, care a decis să-și ducă traiul într-o troiță din mijlocul pădurii. Primarul comunei Glodeni, Gheorghe Chiran, spune că i-a oferit bărbatului varianta unei locuințe încălzite, însă acesta ar fi refuzat categoric.

„Milea Bogdan, un bărbat de 44 de ani din Glodeni, Satul Lăculețe a ales să locuiască într-o construcție creștină în mijlocul pădurii.
Deși i-am oferit posibilitatea de a locui într-o căsuță cu sobă, omul refuză cu obstinență, spunând că Dumnezeu îl protejează și de gerul năprasnic și de fiarele pădurii.
Totuși sper să-l conving că locuirea în condiții vitrege, îi poate pune viața în pericol.
Viața ne uimește zi de zi!”, scrie edilul, pe pagina sa de socializare.

AUTOR: F.S.














