Termenul de prescripție în cazul infracțiunii de luare de mită începe de la data la care a fost solicitată mită și nu de la data primirii, a stabilit, luni, Înalta Curte de Casație și Justiție.
„În interpretarea şi aplicarea unitară a art. 174 şi a art. 154 alin. (2) din Codul penal, prin data săvârşirii infracţiunii şi, implicit, data de la care începe să curgă termenul de prescripţie a răspunderii penale în cazul infracţiunilor unice prevăzute de art. 289 – 292 din Codul penal, în ipoteza în care sunt realizate, la date diferite, mai multe modalităţi normative ale elementului material, se înţelege data comiterii primei modalităţi alternative independent de realizarea subsecventă, ulterioară, a mai multor modalităţi alternative din conţinutul infracţiunii şi indiferent de intervalul de timp care se interpune între data săvârşirii primei modalităţi alternative şi comiterea unei alte modalităţi alternative ori între actele care compun acţiunea caracteristică uneia din modalitaţile normative de săvârşire a faptei, respectiv data comiterii primului act dintr-o succesiune de acte corespunzătoare unei singure modalităţi normative”, se arată în minuta instanței.
Această decizie va duce la închiderea unor dosare, precum cel în care Marian Vanghelie a fost condamnat la 11 ani și 8 luni de închisoare, în primă instanță, pentru o mită de 30 de milioane de euro, considerată cea mai mare din istoria DNA.
Editor: IFA