You are currently viewing Cel puţin zece oameni au murit într-un incendiu izbucnit într-o stațiune de ski din Turcia

Cel puţin zece oameni au murit într-un incendiu izbucnit într-o stațiune de ski din Turcia

Cel puțin zece oameni au murit și alți 32 au fost răniți, în urma unui incendiu care a izbucnit, în noaptea de luni spre marți, la un hotel din stațiunea de schi Bolu, aflată în nord-vestul Turciei, informează Reuters și CNN Turk. În momentul în care flăcările au izbucnit, în clădire se aflau cazați 234 de oameni.

Incendiul a început marți, 21 ianuarie, la etajul al patrulea al unui hotel cu 11 etaje din stațiunea de schi Kartalkaya. Cauza incendiului nu este clară, în acest moment.

Guvernatorul din Bolu, Abdulaziz Aydin, a declarat, pentru postul de radio TRT că autoritățile anchetează motivul, însă, se pare că, incendiul a izbucnit din zona restaurantului, în jurul orei 3.30.

Cei care au fost evacuați în siguranță au fost transferați către alte patru hoteluri din zonă.

Intervenția pompierilor nu s-a încheiat, încă, precizează presa turcă.

Editor: IFA