You are currently viewing Un tren, care circula pe ruta Arad-Nădlac, a luat foc în mers

Un tren, care circula pe ruta Arad-Nădlac, a luat foc în mers

Un incendiu a izbucnit, marți dimineața, la un tren care circula pe relația Arad-Nădlac. 30 de călători erau în tren. Aceștia au coborât și sunt duși la destinație cu un mijloc de transport pus la dispoziție de autorități.

Incendiu izbucnit la compartimentul motor al unui tren (automotor), în apropierea localităţii Pecica. Trenul circula pe ruta Arad – Nădlac. Intervin pompierii militari din cadrul Detaşamentului Arad cu o autospecială de stingere şi o ambulanţă SMURD.

La locul evenimentului acţionează şi pompierii voluntari din cadrul SVSU Pecica”, a transmis ISU Arad.

Incendiul se manifesta cu degajări de fum la nivelul compartimentului motor.

Toţi cei 30 de călători s-au autoevacuat în condiţii de siguranţă şi vor fi preluaţi cu un mijloc de transport pus la dispoziţie de către primăria din localitate”, adaugă ISU Arad.

Incendiul a fost stins, iar acum pompierii urmează să stabilească exact de la ce a pornit, însă, cel mai probabil, este vorba de un scurtcircuit electric.

editor: IFA