Parcursul european s-a încheiat pentru voleibalistele de la CSM Târgoviște. În această seară, pe teren propriu, echipa dâmbovițeană s-a înclinat cu 0-3 (18-25; 13-25; 18-25) în fața celor de la SC Postdam, în manșa retur a duelului din sferturile de finală ale Cupei Challenge. La fel ca în meciul tur, formația din Germania și-a arătat din plin superioritatea în fața târgoviștencelor și a dominat de la un capăt la altul ostilitățile de la fileu. După o dubla victorie obținută în fața CSM-ului, Postdam s-a calificat la pas în careul de ași al competiției continentale.
„Voleibalistele noastre au încheiat parcursul european în Challenge Cup după o înfrângere în fața formației SC Postdam din Germania. Chiar dacă rezultatul final nu a fost favorabil, echipa noastră a demonstrat multă determinare și unitate. Au fost momente în care fetele noastre au reușit să se ridice la nivelul adversarului, iar în setul al treilea, jocul a devenit extrem de disputat, fetele noastre reușind chiar să se îndepărteze pe tabela de marcaj”, au transmis oficialii clubului târgoviștean după eliminarea din Challenge Cup.
Pentru CSM Târgoviște, la sfârșitul săptămânii, va urma disputa cu Corona Brașov, din campionat. Partida cu gruparea din Brașov va fi al cincilea joc pe care îl dispută CSM în acest an. În primele patru jocuri susținute în 2025, dâmbovițencele au pierdut de fiecare dată.
M.I.