You are currently viewing Mijlocașul Marian Șerban a părăsit Chindia Târgoviște pentru liderul Seriei 5 din Liga 3

Mijlocașul Marian Șerban a părăsit Chindia Târgoviște pentru liderul Seriei 5 din Liga 3

Chindia Târgoviște a pierdut un nou jucător în această iarnă. După despărțirile de croații Ante Zivkovic și Ivan Pesic, în această săptămână, gruparea dâmbovițeană a rămas și fără mijlocașul Marian Șerban, care a ales să meargă la o reprezentantă  a Ligii 3.

Începând de joi, craioveanul a devenit jucătorul divizionarei C Arsenal Tunari, liderul Seriei 5.

„Arsenal Tunari și-a luat mijlocaș de la Chindia! Marian Șerban este noul nostru fotbalist. În vârstă de 24 de ani, mijlocașul central a făcut deja primul antrenament cu echipa lui Dan Alexa. <<Am venit să promovez cu Arsenal Tunari>>, a declarat pentru pagina oficială a clubului Marian Șerban.

În carieră a mai evoluat pentru CS U Craiova, CS Mioveni și Chindia Târgoviște. Îi dorim mult succes și cât mai multe performanțe în tricoul nostru”, este prezentarea făcută de Arsenal Tunari celui mai nou fotbalist din lot.

M.I.