You are currently viewing Ion Dolănescu, artistul care a excelat în interpretarea autentică a cântului popular românesc!

Ion Dolănescu, artistul care a excelat în interpretarea autentică a cântului popular românesc!

Astăzi, 25 ianuarie, cel care a fost numit regele folclorului românesc, ION DOLĂNESCU, ar fi împlinit 81 de ani.  Născut în 1944 la Perșinari, Dâmbovița, Ion Dolănescu a avut o discografie semnificativă, cu numeroase înregistrări la radio și televiziune și cu foarte multe spectacole.

Ion Dolănescu a urmat chemarea cântului popular, iar destinul a fost de partea lui, la început de drum având ca îndrumător o mare artistă, Maria Tănase. Aceasta l-a observat pe Ion Dolănescu pe scena Casei de Cultură din Târgoviște şi l-a încurajat să-şi urmeze cu tărie visul de a deveni un mare artist.

Artistul a încetat din viață mult prea devreme, la doar 65 de ani, lăsând în urmă cântecele care ilustrează trăirile sale, bucuria, tristețea.

În memoria marelui artist Ion Dolănescu, Consiliul Județean Dâmbovița, prin Centrul Județean de Cultură Dâmbovița, organizează anual un festival prin care readuce în atenția publicului piese din repertoriul autentic al artistului, păstrându-i un loc de cinste în cultura şi sufletul tuturor românilor.