Comunitatea educațională târgovișteană este în doliu! În dimineața zilei de 26 ianuarie 2025 a trecut la cele veșnice distinsa doamnă Daniela Gîtlan, cadru didactic iubit de elevi, director pentru mult timp al Școlii Gimnaziale ” Mihai Viteazul” din Târgoviște și membră a Coralei Mitropolitane din Târgoviște.
Grație spiritului său cald, sincer și dedicat, a avut de-a lungul timpului multiple realizări educaționale și artistice. Fie în cadrul concertelor Coralei, fie în spațiul academic, unde activa cu multă dăruire, Daniela Gîtlan a fost apreciată și dorită ca interlocutor și prieten, manifestând mereu deschidere pentru actul pedagogic de calitate și o sensibilitate aparte pentru muzica religioasă corală. Așa cum a trăit, iubind literatura și cântarea bisericească, doamna Daniela Gîtlan a reușit să inspire pe mulți dintre cei care au cunoscut-o, vorbindu-le mereu despre splendorile artei, ca mijloc de a trăi frumosul în fiecare moment pe care îl ai…
„De acum înainte, vom deschide albumele cu amintiri și vom zâmbi amar, cu un licăr în colțul ochilor, mângâind din priviri imaginea celei care a fost atâția ani colega noastră.
Cuvintele sunt de prisos… Ne închinăm cu tristețe și aprindem lumină în calea celei care a fost eleva(așa cum îi plăcea să amintească de fiecare dată când se prezenta), profesorul și directorul Școlii Gimnaziale „Mihai Viteazul” din Târgoviște – dna DANIELA GÎTLAN” a transmis recent pe pagina oficială de social media Școlii Gimnaziale ” Mihai Viteazul” din Târgoviște.