Senatul României a găzduit, săptămâna aceasta, o conferință internațională importantă pentru promovarea unui program de formare a anchetatorilor din Poliție și Parchet, dar și a magistraților judecători, pentru ameliorarea reacției sistemului judiciar în gestionarea cazurilor de violență împotriva femeilor și de violență sexuală. Partenerii Comisiei pentru politică externă din Senat, reprezentată de senatorul Titus Corlățean, și principali organizatori au fost Asociația neguvernamentală Necuvinte, cu sprijinul Departamentului de Stat al SUA și al Ambasadei americane la București, precum și Agenția Națională pentru egalitatea de Șanse, Corpul Național al Polițiștilor, Parchetul General și Avon România.

„Subliniez în special contribuția extrem de valoroasă a celor 3 anchetatori americani de la FBI și din sistemul judiciar american, în special în domeniul tehnicilor și strategiilor de anchetă cu privire la violența împotriva femeilor și a abuzurilor sexuale, prezenți ca experți la conferință prin intermediul parteneriatului cu Departamentul de stat al SUA.
În condițiile în care destul de puține femei din România supuse violențelor au curajul de a raporta autorităților abuzurile suferite, e importantă colaborarea dintre instituțiile statului, rolul parlamentului și parteneriatul strâns cu societatea civilă în vederea unei acțiuni eficiente în combaterea violenței de acest tip, precum și pentru protejarea categoriilor de persoane vulnerabile, cu risc de a deveni victime ale acestui tip de infracțiuni. Mai ales că vorbim, nu o dată, și despre victime copii.
A fost un program foarte reușit de formare referitor la tehnicile moderne de anchetă și la funcționarea cu mai mare celeritate a justiției, în acest domeniu. Toată aprecierea mea partenerilor români guvernamentali și neguvernamentali implicați și, mai ales, partenerilor americani, pentru susținere”, transmite senatorul de Dâmbovița, Titus Corlățean.

AUTOR: F.S.














