You are currently viewing Sorana Cîrstea a repurtat prima victorie în circuitul WTA, după mai bine de opt luni

Sorana Cîrstea a repurtat prima victorie în circuitul WTA, după mai bine de opt luni

Sorana Cîrstea s-a calificat, în optimile turneului WTA 500 de la Linz. Târgovișteanca de pe locul 70 WTA a învins-o în trei seturi pe Arantxa Rus (locul 88 WTA), scor 5-7, 6-2, 6-3, după două ore și 14 minute de joc.

Românca a reușit, astfel, prima victorie după mai bine de 8 luni. Ea nu mai câștigase din mai 2024, ulterior disputând alte 8 meciuri pe care le-a pierdut. Două dintre partide au avut loc în acest an, celelalte 6 jucându-se anul trecut, înainte de operația la călcâi pe care a făcut-o și din cauza căreia și-a încheiat prematur sezonul.

„O victorie muncită din greu și prima reușită după oprație. Sunt recunoscătoare,” a fost reacția Soranei Cîrstea, exprimată într-un Instastory, după succesul din turul întâi al competiției din Austria.

În urma victoriei, Sorana Cîrstea a câștigat și un premiu în valoare de €13,651.

Târgovișteanca va bifa în săptămâna 3 – 9 februarie a doua sa participare în Openul Transilvaniei, Turneul WTA 250 de la Cluj-Napoca.

AUTOR: F.S.