Dâmbovițeanul Daniel Popa va evolua în a doua parte a sezonului la Aktobe, în Kazahstan. Fostul atacant al FCSB-ului a ajuns deja la un acord cu formația la care este legitimat și fostul său coleg portarul Andrei Vlad.
La noua echipă, „Popică” va avea un contract cu aproape 80% mai mare decât la FCSB. Atacantul, care luni și-a reziliat înțelegerea cu formația roș-albastră, va câștiga 28.500 de euro pe lună, față de 16.000 de euro, cât avea în România.
În plus, Popa va încasa și o primă de instalare de 100.000 de euro, la fel ca în vara trecută, când a semnat cu FCSB. Aceasta vine în condițiile în care jucătorul a ajuns liber de contract la gruparea din Kazahstan.
Conform calculelor financiare, atacantul va depăși suma de 450.000 de euro câștigată într-un singur sezon.
Astfel, fostul golgeter de la Chindia a avut în această iarnă și câteva câteva oferte din România, echipele interesate fiind FC Botoșani, Universitatea Cluj, Petrolul și UTA.
M.I.