Sprijinul Uniunii Europene pentru Ucraina în acest an va fi de peste 30 de miliarde de euro şi este nevoie ca UE să susţină Kievul atât timp cât va fi necesar, a declarat, marţi, reprezentantul preşedinţiei poloneze a Consiliului UE, ministrul afacerilor europene Adam Szlapka, într-o dezbatere în plenul Parlamentului European.
”Ne apropiem de o aniversare tragică – trei ani de la începerea invaziei ruse pe scară largă în Ucraina. În 24 februarie 2022, Rusia a lansat un atac ilegal, neprovocat şi nejustificat contra Ucrainei, încălcând principii de bază ale Cartei ONU. Rusia a atacat infrastructura energetică esenţială şi pe cea de stocare a alimentelor în porturile ucrainene, iar efectele se simt şi în afara Ucrainei, printre care creşterea substanţială a preţurilor alimentelor şi energiei”, a spus Szlapka.
El a menţionat că în ultimii trei ani, sprijinul UE pentru Ucraina şi populaţia sa a depăşit 134 de miliarde de euro. O componentă esenţială a acestui sprijin se referă la asistenţa pentru refugiaţi. În această privinţă, reprezentantul Consiliului UE a amintit că în vara anului trecut i-a fost livrată Kievului o primă tranşă în valoare de 1,5 miliarde euro.
În intervenţia sa, comisarul european pentru extindere Marta Kos a afirmat că UE va continua să folosească veniturile obţinute din valorificarea activelor ruseşti îngheţate pentru a ajuta la înarmarea Ucrainei.
De asemenea, Kos a reafirmat poziţia constantă a UE de continuare a sancţiunilor impuse Moscovei.
”Vom susţine în continuare reformele Ucrainei în vederea aderării la UE. Ucraina este parte a familiei noastre europene, vom fi alături de Ucraina şi o vom aduce în UE, unde îi este locul”, a transmis reprezentanta executivului UE.
În intervenţiile lor, majoritatea eurodeputaţilor au afirmat că UE trebuie să sprijine economic, politic şi militar Ucraina în războiul contra Rusiei început în urmă cu aproape trei ani.
Editor: IFA