You are currently viewing Atenție, turiști! Urmează zile geroase, în Bucegi, iar riscul de avalanșe se menține moderat

Atenție, turiști! Urmează zile geroase, în Bucegi, iar riscul de avalanșe se menține moderat

Se apropie weekendul, iar iubitorii muntelui își fac planuri pentru drumeții, pentru a se bucura de zăpada care, la Vârful Omu, de exemplu, depășește jumătate de metru. Este bine de știut însă, că vremea este geroasă, pe crestele Bucegilor, iar temperaturile minime vor coborî, nopțile viitoare, până la -18 grade Celsius. În plus, riscul de avalanșe se menține în contnuare moderat, potrivit ANM.

La peste 1800 m, transformările în structura stratului de zăpadă nu au fost importante, datorită temperaturilor scăzute care s-au înregistrat, atât ziua, cât mai ales măsoară 5-10 cm, sub care se află straturile vechi și întărite. Pe văi și în locurile adăpostite se întâlnesc însă depozite mai mari de zăpadă, iar în apropierea crestelor unele plăci de vânt. Datorită insolației, care a topit și umezit superficial zăpada de la suprafață, iar apoi a temperaturilor scăzute din cursul nopților, s-au format cruste subțiri de îngheț-dezgheț.
Peste acest strat se va depune un nou strat mediu de zăpadă, de până la 10…15 cm. Mai ales la supraîncărcări pot apărea unele fisuri în stratul superficial, puțin stabilizat, care pot duce la declanșarea de avalanșe de dimensiuni relativ mici, cu totul izolat medii – riscul se va menține moderat (2).
Sub 1800 m, peste zăpada de dimensiuni mai reduse și în mare parte stabilizată se va depune un nou strat, de până la 10 cm, puțin stabilizat. La altitudini de 1600-1800 m, pe anumite văi unde se vor menține depozitele mai mari de zăpadă, se vor menține condițiile pentru apariția unor curgeri și avalanșe de suprafață de mici dimensiuni, îndeosebi la supraîncărcări – risc redus (1).

PROGNOZA VREMII PENTRU INTERVALUL 13.02.2025 ora 20 – 17.02.2025 ora 20

Nopțile vor fi geroase, îndeosebi în zonele înalte. Cerul va fi variabil. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări pe creste. Trecător se va semnala ceață, asociată izolat și cu depunere de
chiciură.

Temperaturi prognozate:
Peste 1800 m, temperaturi minime: -9 ….-5 grade în nopțile de 13/14 și 14/15, apoi în scădere, -18…-11 grade
temperaturi maxime: în scădere, de la -3…1 grad în prima zi la -9…-5 grade în cea de a doua, apoi la -14…-8 grade
Sub 1800 m, temperaturi minime : -9 ….-5 grade în nopțile de 13/14 și 14/15, apoi în scădere, -18…-11 grade
temperaturi maxime: în scădere, de la 1…6 grad în prima zi la -5…-1 grad în cea de a doua, apoi la -10…-2 grade.

AUTOR: F.S.