Vremea rece se menține și zilele viitoare, în județul Dâmbovița. Nu doar weekendul, dar și cea mai mare parte a săptămânii viitoare se va afla sub semnul gerului, al vântului și al precipitațiilor.
ANM a emis o informare meteorologică de vreme rea valabilă până pe 18 februarie, la ora 10.00.
„Din seara zilei de sâmbătă și până marți dimineața temporar va ninge în sud, sud-est și parțial în centru și se va depune strat de zăpadă (în general 5…10 cm).
Temporar vântul va avea intensificări pe parcursul zilei de sâmbătă în regiunile vestice, estice și sud-estice cu viteze în general de 40…50 km/h, iar duminică și luni va fi în general moderat în sud (viteze de 25…40 km/h), iar pe litoral temporar va prezenta intensificări cu rafale de până la 40…45 km/h.
Vremea va fi rece în toate regiunile până spre finalul săptămânii viitoare și vor fi nopți și dimineți geroase, la început în nordul teritoriului și în depresiuni, apoi local și în rest, iar ziua vor fi temperaturi preponderent negative”, informează meteorologii.
AUTOR: F.S.